This blog is closing for the moment

salut poate pentru ultima data! am inceput acest blog (care se pare ca va avea o viata scurta) din placere si din dorinta de a imi lasa mie o poarta spre trecut, spre ce am fost si ce speram ca voi deveni dar intre timp a devenit comercial. Nu imi mai place. renunt sau incerc pana vara viitoare cand poate voi avea timp. Blogul meu e demodat. revin la foaie si creion. e mai simplu si imi permit sa fiu incoerent caci nu ma verifica nimeni. cam atat. ne vedem poate in alte circumstante. see you next ..... blog but not good bye.

mind killer

inca nu imi gasesc cuvintele necesare sa scriu ceva logic si concret, gandurile imi fug pe coridoarele uitarii ,idei dispar ca fumul gros al unui foc aproape stins, iar cuvintele le pierd in ceata. Urasc cand nu am nimic logic de spus .. ma simt ciudat... lipsit de culoare si aproape inuman. desi e cald degetele imi sunt reci pe tastatura. corpul e lipsit de vigoare fara ganduri, fara trairi intense - monocrom si insipid imi pare totul. sa fie totul efectul rutinei?

poze

gata! am reusit sa selectez cateva poze si sa-mi fac un cont pe Fickr ca aici nu au loc atat de multe( nici acolo nu au toate).
a fost frumos in grecia, mult mai frumos decat pe litoralul nostru prea insipid si plin de hoti s.a.; numai oameni calmi, relaxati, generosi (parca nu am face parte de pe aceeasi planeta). Totul a fost mai bine decat mi-am imaginat, parca de vis.
si fiindca mi-e lene sa mai scriu cv :

Pozele

P.S.: nu am nimic cu tara asta plina de oameni cumsecade(am vazut si mai rau).povestesc altadata ce am facut in Grecia ;)

p(e) s(curt)

am venit! ars de soare, fara bani si putin bolnav (poveste lunga), dar cu o amintire inca vie si bine scrisa in memorie. inca nu am reusit sa iau nici o poza si nu am inca ce sa va arat dar promit ca ma tin de cuvant si pun imagini imediat ce pot.

18 - atat de aproape

Gata! Am ajuns in cele din urma la o hotarare definitiva (cititi cateva post-uri mai jos)! Nu mai organizez nimic special de 18 ani. A devenit ceva trivial in zilele noastre si se pune prea mare accent pe lucru asta. In plus nu prea ma aleg cu nimic memorabil si daca ma aleg deja cu jumatate din invitati nu o sa mai tin legatura (cam asa se intampla dupa liceu) , cu un sfert nu o sa mai am puncte de vedere comune iar cu cei ce raman deja o sa am alte amintiri poate mai "memorabile". ca sa zic asa. In schimb aleg sa imi petrec implinirea a 18 ani de calatorii prin viata peste hotare. Fara parinti & Co, caci doar devin major si pot! Deci Grecia pazea ca vin! pe 31 ale lunii ne intalnim.

Revin (poate) cu poze, filmulete si intamplari .

vicii

dupa cateva luni in care am crezut ca m-am lasat de un viciu absolut nesanatos si din ce in ce mai scump, m-am trezit, pe strazile din calarasi, plictisit si lasandu-mi gandurile sa alerge nestingherite, gandindu-ma si in acelasi timp intrand in primul nonstop cerand un pachet de tigari. realizand ce tocmai faceam mi-am retras comanda si am cerut un suc. m-am gandit ce e mai sanatos. am iesit cu bine avand in vedere ca m-am intalnit ceva mai tarziu cu cativa prieteni de familie. lasand la o parte asta nu am reusit sa ma abtin mult timp si la prima iesire pe lac, deja in sevraj, am consumat un sfert (cred) din pachetul unui prieten. drace e mai greu sa te lasi decat scrie in carti!
in fiecare zi ma zbat sa uit de ele si uneori reusesc, alteori nu. un alt viciu de care incerc sa scap, dar care nu imi face probleme mari pentru ca nu abuzez de el decat la petreceri mari, e alcoolul(sa fie clar pentru toti: NU sunt alcolic!!).dupa 1 sapt in care nu am baut deloc ma trezesc -tot in calarasi- cu o sticla de bere comandata de mine si jumatate goala. si cand am gandesc nici acum nu imi vine sa cred avand in vedere ca in urma cu 15 minute de asta imi ziceam " vezi k nu trebuie sa mai bei alcool!". se pare ca subconstientul meu a avut alte planuri. nasol.. tocmai cand ma gandeam ca am scapat de un viciu. cred ca nu mai pun piciorul in calarasi ca ma indeamna la tampenii dar cam greu cand esti de doua ori pe saptamana acolo...

decizii

fuck... se apropie cu pasi rapizi, fiecare rasuflare o aduce din ce in ce mai aproape de mine incat gandul ca va sosi ma infioara. nu stiu ce sa fac, inca nu stiu ce o sa aleg iar timpul parca nu mai tine cu mine, m-a uitat sau a decis sa imi dea o lectie importanta. inca nu stiu care e lectia sau daca o voi invata dar trebuie sa ma grabesc si sa fac o alegere indiferent daca o voi regreta. sper ca o voi face pe cea potrivita si ca nu voi jigni pe nimeni. ce tot spun??? cand a fost ultima oara cand mi-a pasat de parerea altora? se pare ca acum de vreme ce e o decizie asa de importanta. o decizie de viitor nuh?
v-am zapacit, asa-i? nu e vorba de cine stie ce, doar de o mica decizie: daca imi sarbatoresc ziua de 18 ani cu surle si trambite sau plec undeva la mare si ma distrez de capu' meu, fara sa tin cont de nimic... in fine tind spre a doua varianta si cred k (poate e si cea ciudata - daca nu incorecta) dar fac ce vreau ca doar implinesc 18 ani ce dracu'!

no school= no problems ???

Intr-un final a venit si acea mult asteptata vacanta. Ieri parca numaram zilele pana la vacanta, azi parca deja m-am saturat... Aceleasi intamplari din vara trecuta pe cale sa se repete, aceleasi feţe parca vara stralucire. Vreau sa plec undeva departe... Sa nu mai revin acasa decat peste 3 luni cunoscand alte persoane, traind sentimente si intamplari noi... Sa am peste ani ce povesti, nu doar sa spun "in fiecare an a fost la fel..".
Lasand deoparte lipsa mea de fericire pt vacanta care tocmai a sosit. Take care and have fun!

inca elev...inca 1 an

Dupa o bine meritata pauza m-am decis sa redeschid blogul in speranta ca voi avea destule de scris. Ei bine nu e chiar asa. In timpul "vacantei" nu s-au prea petrcut lucruri importante sau daca au fost le-am uitat cu desavarsire. Insa adevaratul motiv pentru care scriu e urmatorul: "ce fac dupa ce termin scoala?" Poate ca multi deja stiti ce vreti sa faceti dar eu inca nu m-am decis. Am in fata o multime de posibilitati si nici una. Simt ca nimic nu ma defineste ca nu voi putea sa fiu in stare sa lucrez zilnic 8 ore sa nu am decat 1 luna concediu si... Nu sunt pregatit pentru viata dupa scoala, o viata fara prea multe subterfugii si cu multe greseli de fabricatie. Vreau inca sa fiu elev caci dincolo de zidurile scolii e viata reala. Sigur nu vreau acolo caci s-ar putea sa gresesc in algerile facute si sa regret ca nu am facut ceea ce doream cand inca puteam sa visez. Asa ca aleg sa visez cat inca pot, insa nu intelegeti gresit: nu vreau sa fiu elev tot restul vietii ci inca nu ma simt pregatit.

...

Dupa o bine meritata pauza m-am hotarat sa scriu. Inca nu stiu despre ce sa scriu dar poate intr-un final voi avea vreo revelatie. In primul rand va urez "Paste fericit" si atat. Promit ca nu scriu nimic negativ despre nimic. Sunt intr-o dispozitie buna si inca nu mi-a stricat-o nimeni. Curios nu? La asta m-am gandit si eu. Dupa atata scris revelatia nu a aparut si ma opresc din scris. La revedere!

"dualitatea e fireasca

numai ca omul mileniului 3 nu vrea s-o recunoasca..." .Nu poti sa fii acelasi om oriunde mergi. Afisezi alte idei in societate fata de ceea ce crezi atunci cand esti in intimitate. Acest lucru e posibil deoarece nu poti sa spui lucrurilor pe nume in public caci poti fi interpretat gresit sau sa ii jignesti pe cei din jur.
Incet dar sigur vei invata sa te adaptezi, sa uiti cum ai fost, vei deveni o alta persoana si probabil nici nu o sa realizezi ca o vei face. Cumplit dar in aceeasi masura adevarat. Ne schimbam mereu, in fiecare secunda a vietii ai ceva in plus si uiti ceva din trecut. Asta e natura umana, asa am fost construiti genetic - sa ne alteram spiritul si mintea cu fiecare respiratie.
Lasand la o parte aceasta conditie data revin la ideea de dualitate. E prezenta in fiecare dintre noi si depinde de fiecare daca o dezvolta sau nu, sau cum o dezvolta caci poate duce la personalitate multipla sau schizofrenie. Personal am facut o alegere: accept dualitatea si riscurile ei. Nu vreau sa fiu considerat nebun ci poate doar naiv caci vreau sa-mi pastrez starea actuala a mintii si spiritului si vreau sa nu ma integrez absolut , sa nu ma dizolv in societate. Vreau sa fiu "EU", nu ce dicteaza societatea. Dar poate ca o sa imi dezvolt o a doua personalitate si poate ca voi fi la sanatoriu dar cel putin voi sti cum e sa fii altfel. Fie acel "altfel" chiar si nebunia, o accept daca asta imi va conserva spiritul si imi va aduce linistea interioara.
In cele din urma ceea ce vreau eu e sa fiu lasat in pace de societate, sa privesc din umbra fara sa ma implic; sa fiu in lumea mea perfecta caci consider ca sunt "altfel" si poate ca nu in sensul bun. Asta e opinia mea.

societatea

Astazi mi-am pus o intrebare simpla. Sunt oare diferit de uriasa masa de oameni? Initial am zis ''poate'' dar constat ca raspunsul e mult mai dificil de dat. Prin definitie omul e diferit in functie de materialul genetic mostenit. Dar oare societatea nu ne modeleaza in ceva usor de manevrat, un simplu lucru dispensabil? Poate... In esenta socitate are ca scop o mai buna comunicare, o egalitate intre membrii ei si poate pace. Si cum sa faca asta decat prin crearea unor tipare fixe la care ori te adaptezi ori renunti si devii un "paaria" care e privit cu rautate de ceilalti pentru faptul ca nu s-a putut adapta sau privesc cu dispret pentru ca ar fi vrut sa fie si ei niste ciudati. Asa ca m-am gandit ca probabil o sa fac parte din societate dar pana atunci ma ascund, nu ies in evidenta, ma bucur de libertatea de a nu fi criticat pentru ca nu ma stie nimeni... Poate ca nu am o logica prea clara pentru unii sau nu am logica deloc dar pentru mine totul are sens. In acest blog nu scriu pentru altii ci doar sa-mi amintesc cum eram caci nu vreau sa uit nimic din ceea ce voi fi. Revin la intrebare: nu sunt... ca altii facut dupa acelasi tipar caci costumul imi e prea stramt si croiala prost facuta si nu vrea sa slabesc din caracter doar ca sa nu mai starnesc priviri.
Lasand asta la o parte mi-am amintit o intrebare pusa pe un alt blog: de ce purtam masti? Nu stiu de altii dar eu o port pe a mea pentru ca am slabiciuni si exista un urat obicei care pur si simplu te umileste moral vorbind, pentru ca nu vreau sa ies in evidenta cu defectele sufletului meu si eventualele lui calitati, pentru ca vreau sa aiba impresia ca sunt ca ei si sa nu ma schimbe cu adevarat, sau pentru ca sunt prea slab sa ma afirm cu adevarat. Alegarea de a purta masca imi apartine indiferent de ce zic altii si o sa o port pana se schimba sociatatea sau pana mor... Din nou decizia e doar a mea.

Promit ca o sa revin in curand

la ideea cu ''hai sa... fim altfel''

Hai sa... fim altfel

"Hai sa..." cam asta e tema urmatoarelor postari. Subiectul de azi e: vulgaritatea prin muzica. Pare usor deci sa-i dam drumu'! Inca din cele mai vechi timpuri omul canta din respect pentru zeitati sau din lipsa de orice altceva. Azi insa omul asculta. Muzica. In aceste vremuri muzica dicteaza. Deja "cotidiana" manea face ravagii printre rebelii vremii. De ce rebeli? Pai penrtu ca e ceva detestat de civilizatie deci in mintea lor putin dechisa asta e ceva diferit si cool.De ce cotidiana? In primu rand oricine ar mai mult de 50% din creier pus pe liber asculta asa ceva. In cel de-al doilea rand se pare ca orice afon si agramat (indiferent de cate clase sustine ca are) poate zgaria timpalul unor fraieri care ii cumpara "arta". Asa nu se mai poate! Insa nu ii apar nici pe metalisti, punkeri, houseri s.a.m.d. Cel putin nu apar nimic ce polueaza fonic. Conform unui studiu in america copii ce asculta artisti gen Beyonce sau Akon sunt cei cu note slabe la invatatura! In cazul Rromaniei se pare ca manelele au detronat genul astia de artisti. Sa fie un progres sau ceva mai maret? Daca Darwin ar fi printre noi ar emite alta teorie : homo sapiens involueaza in nici un caz nu evolueaza! Sau cel putin in cazul acestei tari minunate! in ritmul asta la noi nu o sa vina Apocalipsa ca o sa fim prea prosti sa facem ceva rau.

• Oficial acesta este un fragment-pamflet si trebiue tratat ca atare!

• Tot oficial vreau sa parasesc tara asta! Si cand toate aceste idei au inceput in timp ce eram poluat fonic de manele...

Post scriptum: "Rromania" nu a fost scris gresit ci doar
unde se va ajunge in cativa ani.

N.I.T.M.

Nu am mai scris pe blog de ceva vreme. Pentru ca mi-a fost lene sau pentru ca nu am mai avut inspiratie. Cert e ca nici acum nu am inspiratie sau "chef" sa scriu. Am facut ieri ceva ce incercam mai demult asta si ieri am reusit. Nu e vorba de cine stie ce ci doar m-am certat cu un prieten care ma cam enerva in ultima vreme. Nu a durat mult asta caci azi si-a cerut scuze, scuze care au fost si acceptate. Dar altceva mi-a atras atentia in drum spre casa: si anume in autogara am vazut un catel mic care era alungat mereu de copii si a gasit o punga de hartie pe care voia sa o manance. Mi s-a parut induiosator. Si ne mai numim umani. Maine daca il vad o sa incerc sa ii dau ceva de mancare. Sa nu uit: o primavara fericita in suflete. Nu cred in cadouri asa ca va ofer doar cuvinte. Asa ca un nou inceput de primavara nebun si fara griji!

fara titlu

"Prevad un post pe blog" - cam asa suna ziua de joi. Si uite ca e sambata seara si eu in loc sa ies, scriu. Macar daca as scrie pentru scoala. In fine, situatia de azi e una lipsita de evenimente asa ca revin la joi. Joi a fost o zi ciudata atat vremea cat si la ce ma gandeam. Toata clasa (ma rog 10 din ea) trebuia sa mergem la o inmormantare a unui coleg de liceu insotiti de directoare. Am uitat sa precizez ca eram mai mult fortati sa mergem. Nimic ciudat, nu? Ei bine, nu m-am dus deoarece nici nu il cunosteam pe defunct si m-as fi simtit ciudat sa stau acolo. Ce ar fi zis ceilalti care il cunosteau cu adevarat cand m-ar fi vazut pe mine acolo? "Ia uite-l si p-asta a venit aici doar sa plece de la scoala" - asa ca am preferat sa nu ma duc si am plecat acasa. In drum spre casa am meditat asupra ideii de moarte "prematura" si de moarte in general. De ce ne temem de moarte? Ne e teama doar pentru ca nu stim ce ne asteapta "dincolo", deci teama de necunoscut sau ne e teama ca nu exista nimic dupa moarte? Omul ,se pare ca din cele mai vechi timpuri cauta raspunsuri la lucruri pe care nu le cunostea si le atribuia unor zeitati doar pentru ca se temea de necunosut. Alt lucru ma framanta: exista moarte prematura? Daca da, cine stabileste cand murim? Ne stabilim singuri soarta sau suntem cundusi dupa un tipar bine definit? Eu, unu, vreau sa cred ca avem macar un oarecare control asupra ceea ce facem. Daca ne stabileste cineva viitorul cine sau ce? Sa fie Dumnezeu sau altcineva? Stiu ca suna ciudat dar daca a existat Dumnezeu cine I-a dat viata? Caci sincer nu cred k el a aparut din propria initiativa. Un cerc vicios as zice. Asta penrtu ca daca cineva I-a dat viata, acel cineva de unde a aparut? Lasand asta la o parte mai am o nelamurire. Care e adevaratul "domine deus" al oamenilor? Sa fie Allah, Budha, Dumnezeu sau o alta entitate pe care inca nu o cunoastem? Si de ce zeul nostru e cel bun iar ceilalti sunt niste idoli falsi? Cam atat de zis pentru moment despre Entitatea suprema si astfel ajung la o concluzie cam eretica (desi sincer vreau sa cred ca e cineva acolo Sus): religia a fost creata ca instrument de manipulare a maselor. Daca am dreptate as vrea sa stiu cine e responsabil de acest lucru si sa-i strang mana caci dupa cateva mii de ani oameni inca mai au o religie.

Prostii...

Dupa cateva zile de absenta m-am hotarat sa scriu. Sa incepem... Am un asa chef sa scriu de ma ia durerea de cap da' vorba aia acum ca am blog imi fac datoria catre cititori.
Azi am auzit de moartea unui pusti din liceu si am constatat ca pur si simplu nu imi pasa. De ce? Pentru ca nu ma afecteaza in nici un fel moartea lui. Insa am observat si altceva, anume faptul ca nu pot intelege ce simt altii si sentimentele lor ma lasa rece cel putin atata timp cat nu ma privesc si nu ma implica. Suna cel putin egoist. Chiar asa si e. Sunt o persoana egoista lurcu dovedit din copilarie cat nu ma imteresa decat sa fiu in centrul atentiei si eram rece fata de cei din jurul meu. Nu cred ca m-am schimbat prea mult doar ca nu mai vreau atentie ci doar sa fiu un oarecare in multime dar tot rece fata de ceilalti sunt. Nu vad practicalitatea plansului azi asa cum am fost la inmormantari si nu am plans.
Revenind la ganduri mai bune am vazut ca oamenii nu stiu nimic despre moarte. Fiecare religie are propiile ei superstitii (informatii referitoare la astea pe wikipedia). Mai am o nelamurire: de ce cand cineva moare spunem ca a ajuns sus? In iad e plin deja sau toata lumea e buna. Doamne chiar asa de orbiti suntem de disperere incat nu mai rationalizam ca exista si bine si rau? Sau doar vrem sa credem asta doar ca sa ne simtim noi mai bine? Daca e asa suntem egoisti (si deci nu sunt singur). Si asa cercul e complet in articol.
Ajuns acasa dupa o lunga si plictisitoare zi de scoala am citit in ziar ceva ce m-a socat: un copil de 13 ani a ajuns tata iar "sotia" lui e cu 2 ani mai mare. Oare stiu cate responsabilitati le cad pe cap de la o varsta asa frageda - poate prea frageda. Poate ati spune ca asa ceva se intampla deja in tara. Ei bine, cazul respectiv e din Marea Britanie. Ciudat daca nu ironic, cand acum cativa ani ei se luptau sa interzica rromilor sa faca copii la varste fragede. Acum in ochii mei si-au pierdut credibilitatea. Insa problema nu e varsta ci mentalitatea societatii de azi. Oare ce va zice copilul lor cand va afla care ii sunt adevaratii parinti?
Inchei articolul in o nota optimista: m-am apucat de desenat( desi nu prea am talent) iar "prietenii" mei nu prea apreciaza alte idei si hobby-uri in afara de ceea ce fac ei ... In fine poate ca mi-ar trebui altii...

vacanta

Iar scriu. Bine ca e vacanta caci nu scriam atat daca nu era. Am asa mult de scris. Si o promisiune de respectat. Revin cu detalii de la munte: Drumul a fist destul de lung pana acolo, mai ales ultimele minute cand toate colegele voiau sa iasa cat mai repede din microbuz (asta pentru ca eram cam inghesuiti) si parca nimeni nu mai suporta aglomeratia. Primirea a fost relativ formala iar camerele destul de comfortabile. In prima zi am fost la partie dar era prea tarziu sa mai urcam. Asa ca ne-am decis sa ne intoarcem nu inainte de a cumpara ceva pentru o "petrecere". In drum spre pensiune cativa ne-am abatut de la drum si am mers sa vizitam niste prieteni. Lasand la o parte asta, seara cu petrecerea a fost un fiasco; a fost mai mult o seara de stat cu totii in nici un caz o petrecere in adevaratul sens al cuvantului dar partea frumoasa e ca fiecare a adormit pe unde a reusit. A doua zi a fost frumos: plimbari cu "telescaunul groazei"( mi-am permis sa le sperii pe fete la intoarcere) si partie cat cuprinde. In vila am reusit sa dorm si eu ceva timp si sa visez ca intru cu capul in copaci. In aceeasi seara m-am laudat si eu cu "abdomenul meu lucrat" ( Flory vezi ca ma tin ce cuvant?) si mai tarziu am plecat toti in club. Mai departe v-am povestit in post-ul anterior. In ziua plecarii la Sinaia am reusit sa ne ratacim in cautarea Pelesului. Cam atat din excursie.
Cat despre azi. M-a trezit sora mea care voia sa se joace WoW si m-a deranjat pentru setari. Am reusit sa adorm si m-am trezit peste o ora si i-am luat locul la joc. Dupa trei ore de joc am decis sa fac altceva si mi-am amintit ca am o carte noua asa ca m-am apucat sa citesc. Cartea a fost buna (Flory ti-o recomand) si destul de usor de citit asa ca am reusit sa o citesc intr-o singura zi.
In concluzie mi-am tinut promisiunea si am dat si o recomandare. Atat pentru azi.

fragmente

Tocmai mi-am revenit din euforia din care venisem de la munte( da!! am fost la munte - iarna) si sincer am realizat ca nu le am cu socializatul. Asta stiam deja dar ce m-a surprins a fost faptul ca am devenit alergic la multimi de oameni. Serios. In ultima seara am mers si eu intr-un club ("Stage" parca) si parca nu eram in largul meu. Noroc ca mai eram cu niste prieteni si am plecat rapid la biliard si fooseball. Iar nimic neobijnuit caci joc biliard foarte mult desi nu ma pricep dar ceea ce m-a socat a doua zi era urmatorul lucru: acolo lumea mai se si simtea bine - si nu ma refer la alcool si sex. Cel putin asa afirma un coleg. Deci plecatul meu a fost o idee buna, nu ca deobicei.
Cat despre restul zilelor... A fost frumos cat a durat. Dar am revenit la rutina. Si sincer parca imi surade ideea de a reveni acasa. Mai astept sa vina vacanta de vara sa plec la mare singur. DAr pana atunci mai e.
Cat despre ziua de azi... Pot spune doar atat. Am avut parte de surprize. Prima ar fi ca nu imi mai doresc un permis. Ciudata chestie dar parca nu vreau sa am un permis de "arma cu roti". Poate peste un an daca sunt mai matur poate. Pana atunci nu. A doua ar fi ca nu citesc suficient. Asa ca mi-am luat o carte. Daca e buna o sa o recomand. Pe aceeasi tema am constatat ca nici filme nu mai urmaresc. Asa ca mi-am luat un stick de 4 gb. Logic, nu? Ei bine - e! Tata si-a luat sistem home cinema si eu i-am facut proba. Dar revenind la mintea mea am observat ca ma preocupa prea mult ce cred altii de mine si nu fac ceea ce vreau cu adevarat. Asta doar dupa ce am vazut un film. Poate ca intr-o buna zi o sa scap de aceasta preocupare.
Pana atunci scriu fara rost. Atat pentru moment. Revin cu alte aberatii mai tarziu.

18

Si peste cateva luni fac 18 ani... Asta e devin major! Voi avea permis de conducere( vor spune multi dintre voi). Asa si? Inseamna ca pot sa mai omor inca 2 persoana aflate cu mine in masina. Voi putea vota! Iee!!! Acum o sa am abtipilduri pe bluetin si o sa votez toti parvenitii(sau nu). Am dreptul sa beau (legal) in orice bar! De parca cine e minor e oprit de cineva...
Ciudata chestie. Acum 2 luni asteptam cu nerabdare evenimentul; acum ma sperie faptul ca voi fi responsabil. Voi fi lasat sa fac ce vreau. Asta chiar ma sperie! Chiar tot ce vreau?!? Desigur! Problema e ca pot ajunge prea departe lasat sa fac ce vreau(poate chiar puscaria). Va trebui sa ma ridic la alte standarde impuse da parinti - caci voi fi major. O alta problema e ca nu voi fi ascultat de ei caci "sunt mic si nu am experienta". Pe dracu'! Vreau sa-mi exprim ideea oricum - cu sau fara experienta!
Dar acum e tarziu ca sa mai gandesc coerent. O sa deschid alt post pe tema asta altadata... Intr-un final ideea de 18 ani ma sperie. Ma sperie rau.

hey

Deci mi-am facut si yo blog... Sunt in rand cu lumea(sau nu). Ideea centrala e nu o sa scriu prea mult aici. Doar asa, ocazional.
Acum sa ma prezint. Sunt un tip din generatia '91, nu prea inalt, am ochii verzi-albastrui(daca exista termenul respectiv), nu prea vorbaret (as spune chiar timid) si cu un simt al umorului cam ciudat. Asta tot. Pentru moment.